4/27/18

Tu.

Tu. Ce cuvant simplu. Intrigant, precis, atat de dorit. Imi oferi emotii atat de contradictorii, atat de tulburatoare. Simpla ta prezenta ma zguduie, iar in momentele de aparitie tot ce imi doresc este sa ma arunc cu tot ceea ce sunt in bratele tale. Sa te cuprind, macar pentru clipa aceea, a noastra, sa nu-mi fugi...

Iti stiu deja privirile care nu ma cuprind doar pe mine in orizont. Iti stiu fantasmele, demonii, iti intuiesc dorintele si vinovatiile. Esti atat de mult de necuprins, in fapt, atat de fugitiv si bizar. Esti atat de mult al altora, fara sa iti apartii tie. Te consumi atat de tare in ape mlastinoase si vanezi astfel emotii, sentimente, ganduri, insa nu ale tale. Iti place mult, dar tare mult, sa lasi urme pe unde treci, sa intuiesti macar un suspin cand inchizi repede usa dupa tine.

Iti place sa cercetezi oameni, uitand de tine. Te poti minti alegand sa gravezi pe trupul tau chipul celei langa care te trezesti, poti repeta la nesfarsit ca iubesti cand simplul adevar este cel pe care il vezi singur, in oglinda, dimineata.

Iti privesc mainile si instinctiv ma incearca emotia profunda de a le saruta, cerceta, de a iti privi cu nesat urmele si fiecare semn in parte. Nu vreau sa stiu povestile din spatele lor asa cum nu vreau sa mai stiu parti din trecutul tau. Am nevoia acuta de tine, de vocea ta atat de clara si linistitoare, insa puseul asta neincetat este de ordin dureros, mult prea greu de gestionat. 

Ma navaleste gelozia de fiecare data cand iti vad zambetele aruncate lor, in clipele cand iti ghicesc fericirea in lipsa mea. Nu sunt mult, nu iti sunt suficient, nu iti sunt mai presus de orice, probabil iti raman fix ultimul gand pe care il poti avea uneori. Nici nu mai stiu daca ti-am fost vreodata draga, daca saruturile dintre noi iti pulseaza adanc in suflet printre norii de fum si aparenta bunastare de care esti inconjurat.

"Repara-ma." Daca ti-as fi spus ca daca fac asta, ma ajut si pe mine, ma consolidez si eu, alungand din temeri si regrete, ai fi zambit fara sa ma crezi. Nu stiu cum ma percepi tu, insa stiu cat de tare vibrezi in mine, cat de mult te port in tot ceea ce fac. Sentimentul ma anihilieaza si reduce la tacere cand observ acel adevar inconfortabil.

Amandoi gestionam vieti cu multe nereusite si regrete, probabil ca nu am putea sa mai adaugam, aparent, inca unul. Posibil ca tu sa imi devii regretul pe care as vrea sa il am toata viata, dar nu unul din categoria "ce ar fi fost daca?". As prefera sa fie constant, fara distanta aparent regulamentara dintre noi. Te-as dori in bratele mele, inspectand fiecare farama din tine in zile si nopti cu miros de lemn si fructe usor necoapte.

Dar, revin din dorinta mea, aici, in lumea transanta din prezent unde nimic nu este ceea ce pare, unde viata mi te arata doar pentru a mai planta inca un vis neimplinit adanc in suflet.
Imaginatia mea imi face cu tine un deserviciu major, proiectand o poveste imposibila, dictata din exterior astfel, direct in prezentul meu incert si tulbure. "Esti doar un trecator" ar fi ideea pe care ai vrea sa o retin despre tine. Pacat ca nu m-ai invatat cum sa si reusesc asta.