3/9/14

Frumuseţea unui început



Este o seara de duminica, iar aerul proaspat imi inunda usor camera, sufletul si gandurile. Siluetele copacilor si cerul de un albastru intens ma inspira acum, la inceput de martie, sa scriu despre frumusetea inceputurilor.

Ciudat cum fiecare inceput are alt parfum si pare mai intens decat orice energizant. Orice amintire din trecut paleste cand ai in fata prezentul pe care ti l-ai dorit dintotdeauna. Recunosc insa ca de aceste momente de start m-am temut cumva mereu, asa ca uneori, de teama, am amanat finalul unor povesti de viata, oricat de triste si putin creative erau acestea. In deriva m-am regasit de atat de multe ori, incat momentele de fericire absoluta au fost putine si parca mereu a trebuit sa platesc un anumit pret pentru acestea. Nu am inteles de ce pana acum cateva zile cand am lasat sufletul liber. Probabil ca supus atator reguli creionate de mintea mea, acesta a incetat sa mai raspunda la stimuli din zona rationala si a preferat sa asculte, in sfarsit, de vocea sa interioara.

Cu lectia intuitiei bine invatata, acesta mi-a soptit ca de aceasta data sa las lucrurile sa se desfasoare de la sine, fara sa caut explicatii logice. Asa ca, fara teama si totusi fara sa ma astept la o minune, mi-am expus parti din viata acelui om pe care, desi nu il stiam fizic, simteam ca il cunosc dintotdeauna. Astfel, nu am vrut sa mai pun frana unor emotii care deja imi invadau sufletul si trupul, lasandu-le sa zboare spre orizontul acela senin, in care norii de ploaie sunt doar pretextul unui nou rendez-vous.

M-am regasit cumva pe mine in el, asa cum am fost mereu, fara sa simt nevoia sa joc o partitura sau sa maschez o eventuala stare. Mi-am dat seama ca fiecare om care a trecut prin viata mea, chiar daca a lasat urme, acestea au fost de bun augur, caci ele, in definitiv, mi-au facut numai bine. Puterea vine din tristete, creatia ar fi imposibila fara acel dram de suferinta si tragism existential, iar acum zambetul meu de pe chip poate invinge orice mic demon sau aschie de melancolie.

Nu este usor sa incepi un nou capitol fara sa asculti si de vocea aceea care iti recomanda sa fii precaut si sa nu te avanti prea mult in ocean, pentru ca nu stii ce fel de curenti te pot invalui, cei care te vor ajuta sa inoti sau cei care iti vor scufunda trupul si sufletul pentru totdeauna. Dar, trebuie sa iti asumi un eventual risc si ce poate fi mai frumos ca momentul cand il privesti pe omul tau drag si sa intelegi ca nu ai trait de fapt nimic pana la el si ca din momentul acela vei incepe cu adevarat sa fii alive cu fiecare particula din tine.

Ani de zile, am incercat sa imi gasesc locul si sa traiesc o iluzie de fericire existentiala, conforma cu normele societatii, alternand perioadele de acest fel cu cele in care singuratatea imi era cel mai bun prieten, caci, ea, nu ma trada si imi oferea un oarecare confort mental. Am stiut ca este mai bine sa prefer solitudinea decat compania unor personaje mici, cu indeletniciri mai mult sau mai putin valoroase din punctul meu de vedere. Am invatat sa spun nu, probabil ca din clipa cand am devenit constienta de puterea pe care o pot starni in oamenii de langa mine. Am inteles ca un compromis oricat de mic atrage dupa el unul mai mare si astfel m-am retras de fiecare data din lupte ale caror miza nu ma mai interesau.
Am invatat ca este frumos sa traiesti demn, fara sa ai mustrari de constiinta si ca uneori este mai bine sa traiesti cu luxul unui regret care te poate feri din calea unor dileme sufletesti mult mai grave intr-un eventual viitor.

Asadar, am asteptat. Nu stiu daca este alegerea cea mai buna sa te lasi descoperit sau sa ajungi tu la omul potrivit, stiu insa ca tine doar de tine sa te ridici si sa speri la mai bine. Speranta, acest cuvant atat de des invocat, nu trebuie sa iti dispara din conturul sufletesc, indiferent de furtuna si umbrele care de multe ori iti fura din pacea interioara. Plutesti in van daca nu intelegi cat de frumos este sa il gasesti si sa te dedici trup si suflet omului care te iubeste pur si simplu. Nu cauta declaratii continue, este de ajuns sa il privesti...atunci vei intelege ca adevarul se regaseste in el si ca din momentul acela in sfarsit, viata ta a capatat sens si alternanta alb-negru a disparut din tine, caci...da, acum poti identifica intreg spectrul unui curcurbeu in el. Atunci vei lasa extremele la o parte, acelea care te-au invaluit parca dintotdeauna si vei incepe sa traiesti echilibrat, fara puseuri emotionale inutile.

Iubirea este un sentiment atat de firesc, care trebuie sa iti aduca pace, nu framantari, liniste, nu eterne intrebari si indoieli. Atunci cand l-ai gasit in sfarsit, nu te intreba de ce i-a luat atat de mult sa te gaseasca. In definitiv, timpul este relativ si ai vreme din aceea secunda 0 sa il completezi si sa fii omul vietii lui. Exteriorul se va disipa atunci incet si nimic nu va reusi sa va atinga pentru ca impreuna sunteti un tot unitar, puternic, care va tine piept oricarei furtuni...de orice fel.

Atunci cand ii vei sopti incet: "Dance me, cause there is no end of our love" si te vei adaposti cu totul in el, vei stii ca s-a meritat sa il astepti si sa fii a lui pour toujours.