11/2/13

Tom Jones: artist şi geniu eliberator



Cred ca am pasit in luna noiembrie intr-o maniera ideala, sublima si de care voi tine cont pe mai departe. Nu stiam ca voi fi prezenta la concertul sustinut de Tom Jones la Sala Palatului, dar e adevarat ca speram si ma gandeam cum ar putea suna aceea voce la 73 de ani.

M-a uimit, captivat, impresionat, reusind sa ma duca in toate starile si desi acum am senzatia ca nimic nu a fost real, privesc imaginea de mai sus si stiu ca asa a fost. Cred ca nu am vazut pana acum o privire de artist mai complexa, care sa exprime si sa transmita atat de mult audientei. Nu am vrut sa aflu setlist-ul, asa ca m-am lasat surprinsa de cum artistul si-a facut aparitia cu trupa sa de instrumentisti absolut incredibila, cu o forta si o melodicitate greu de exprimat in cuvinte.
 
Au existat mai multe momente cheie, cumva totul a fost gandit in asa maniera incat sa ajungi de la o extrema la alta subtil, fara sa te intristezi. Cover-ul dupa John Lee Hooker la piesa "Burning Hell" mi s-a parut dintr-o alta dimensiune...Mesajul ("Ain't no heaven, Ain't no heaven, no Burning Hell/When I die, where I go, nobody know") m-a adus cumva aceea a intrebarilor pe care mi le adresez in singuratate cu precizie, iar Tom a stiut sa dea partiturii o emotie pe care am resimtit-o pana in cea din urma fibra de suflet.


M-am lasat condusa in lumea pe care acest uimitor artist a descris-o si am inteles ca perfomanta se face si daca esti in fata a 4000 de spectatori si daca te afli pe un stadion cu n suflete. Deosebit de incitant si savuros dupa momentele "Sex Bomb" si "You can leave your hat on", Tom a punctat aceea reteta care aminteste ca hit-urile se canta intotdeauna spre final. Nu ma asteptam sa ma inspire si sa imi ofere o stare de plutire si visare pe taramuri spaniole resimtita in momentul "Delilah", pentru ca mai apoi sa ajung in anii copilariei cu "What's New Pussycat?" si sa zambesc la bis regasind acel "Kiss", the match in heaven style.


"I'll Never Fall in Love Again", dupa originalul semnat Lonnie Donegan, mi-a confirmat ca emisia vocii sale este atat de perfecta incat nu simti unde s-au scurs acesti ani... Iar band-ul, Doamne...Band-ul... Cred ca daca pseudo-artistii din Romania si nu numai...daca toti acesti cantareti ar fi asistat la concertul de aseara ar fi experimentat trairi greu de povestit...si poate ca multi s-ar fi lasat de "meserie".

Sunt multe de spus si cred ca cel mai bine ar fi sa nu il ratati daca nu l-ati vazut niciodata live pe Tom Jones. Va stii cum sa va ofere aceea infuzie de sentimente, nostalgii, emotii puternice, ganduri fascinante, veti ofta de dor si de drag...pentru ca mai apoi sa aplaudati cu gandul la versurile:

"I see you standing on the other side
I don't know how the river got so wide
I loved you baby, way back when
And all the bridges are burning that we might have crossed
But I feel so close to everything that we lost
We'll never have to lose it again."

 

Multumesc Ionut / InfoMusic.ro.