10/25/13

TL Manifesto



Se intampla in viata unele momente cheie, clipe de impact care ne schimba cumva parcursul si ne definesc peste ani si ani de zile. Din nou, am inteles ca atunci cand nu mai ai incredere ca se va intampla ceva bun in zilele care vor veni si rani cu precizie mecanica...un lucru magic se va petrece. Atunci cand ai facut bine si daca a fost un bine constant, well...s-a notat si aceasta purtare te va invalui din nou, cu o alta pondere si insemnatate.

Recunosc ca am fost extrem de fericita cand managerul trupei mi-a propus sa scriu despre Toulouse Lautrec pentru editia aniversara a revistei Sunete. Asa ca am creionat un text in cateva minunte, fara sa aleg cuvinte, doar trairi, emotii, senzatii pe care le-am experimentat de-a lungul anilor cu muzica trupei alaturi. Pentru mine a fost si va ramane un moment important aparitia unui fragment din ce am propus, o confirmare, acel ceva de care aveam nevoie pentru a continua. Cause, in the end, the best is yet to come...cu o acuratete si mai mare decat am crede.

Textul integral se poate citi mai jos, iar revista se poate gasi in variate locatii si cluburi din Bucuresti, dar si online.


Întotdeauna este frumos să începi orice prezentare a unui nume drag cu clipa aceea, a începutului, atunci când cumva ai înţeles de ce merită să mizezi şi să te încrezi în forţa acestuia. 
Toulouse Lautrec a renăscut prin trei oameni frumoşi, care au ştiut să realizeze muzică cu pasiune şi fără a adera la norme de stil sau de orice tip, lucru rar în ziua de astăzi. Nu am cum să uit clipa de la B’Estfest 2011, când am ajuns la acest festival datorită lor. Un simplu concurs pe facebook, o miză care însemna cunoaşterea lor preţ de câteva minute şi amintirea aceasta imortalizată în suflet şi privire. Poate mă voi repeta, căci am scris şi i-am văzut de multe ori live de atunci, însă ceea ce am înţeles, în primele momente, a fost faptul că artiştii, pentru a fi cu adevărat mari, trebuie să fie Oameni modeşti. Am ştiut că vor ajunge departe, nu am încetat să îi aclam şi să aştept întâlnirea cu ei la evenimente, pe la radio sau chiar cu ocazia unui interviu video apărut în această primăvară.

Cătălin, Călin şi Bogdan reuşesc să îţi umple sufletul cu bucurie şi consider că acesta este un avantaj de cursă lungă. Ştiu să umple scena, ceea ce este o calitate a artiştilor care rămân în istorie; nu au nevoie de backing-vocals sau alte instrumente (deşi B’estfest 2013 a sunat tare bine cu noi oameni şi elemente alături) şi nici de jocuri de lumini care să capteze inutil.

Sunt mândră de această formaţie şi zâmbesc mereu când ascult primul lor album ”Heroes”, dar şi piesele care vor fi incluse pe cel de-al doilea material. Muzica trebuie să însemne o stare de bine, să reliefeze talentul şi dăruirea unor componenţi, iar acest lucru se întâmplă cu Toulouse Lautrec. Mai cred că o trupă adevărată trebuie să o recunoşti de la primele acorduri…şi nu ai cum să nu îţi dai seama când auzi primele măsuri din ”Hold On” şi precizia de metronom a secţiei ritmice că este vorba de ei…şi atunci când versurile şi vocea solistului te înconjoară. Da, atunci ştii clar că nu mai există o altă trupă asemeni acesteia. 

Cu ajutorul formaţiei, am început să îl citesc pe Julio Cortázar ( în 2011 când am aflat că le-a fost stâlp în creaţie ) şi astfel mă întorc adesea la el, având ”When I’m alone”,”Dizzy Rubber Wheel” sau ”Red&Blue” pe repeat. Piesele formaţiei au reuşit să mă surprindă şi să regăsesc pasaje din propria mea viaţă sau evocări ale societăţii actuale, fiind genul de creaţii perfect de încadrat în filme sau scurt-metraje. 

Deosebit de spumoasă, de avangardă, profundă dacă ai timpul necesar să o diseci, liberă şi greu de încadrat unui singur gen muzical, pentru mine Toulouse Lautrec este o alternativă şi un nume care a crescut constant, frumos, confirmând aşteptările mele din clipa începutului…atunci când, lipită de gardul care delimita scena de public, fredonam două dintre piese şi le descopeream pe celelalte. Nici măcar ploaia nu a reuşit să mai apară la orizont în timpul prestaţiei lor atunci şi nimic, prevăd eu, că nu le va împiedica parcursul ascendent de acum şi cucerirea luptelor cu sinele lor artistic, sensibil la frâmântările sociale din jur. 

Ei vor ieşi învingători mereu pe scenele acestei lumi care a îmbrăţişat prima dată din curiozitate şi apoi de drag partiturile lor incitante şi savuroase. Cine ar putea uita cum sună acel Gibson roşu, zâmbetele pe care le afişează nonşalant pe scenă şi motivaţiile celor trei de a continua să facă muzică… Toulouse Lautrec este un stil de viaţă, o manieră de a cânta şi a cuceri. Un simbol care m-a fascinat din prima secundă şi despre care se va mai scrie mult şi creativ, căci, la urma urmei, dacă muzica unei trupe te inspiră în propria ta existenţă, rămâne cel mai puternic argument în a-i susţine unicitatea şi efectul pe care îl are asupra sufletului tău.