10/14/13

Recenzie disc: Morcheeba - "Head Up High"




Atunci când scrii recenzia unui album pe care l-ai aşteptat o bună perioadă de timp este un pic complicat să îţi dozezi emoţiile şi să rămâi obiectiv. Morcheeba, trupa mea draga...si un nou material. So, here I go again:

În clipa în care dai play acestui disc, transpare o anumită atmosferă funky din momentul când "Gimme Your Love" cu tonurile şi synth-urile specifice genului trip-hop se contopesc cu partitura vocală semnată de Skye şi cu partea solo de chitară. Acest prim single ales de trupă care beneficiază şi de un videoclip este unul comercial, dar care rămâne în normele cu care am fost obişnuiţi în aproape 20 de ani de carieră ai unei trupe cult.

"Face Of Danger". De aici lucrurile încep să capate mai multă profunzime, piesă de faţă fiind ceea la care m-am întors de cele mai multe ori după ce am savurat întreg albumul. Avem un hit în discuţie, o piesă spumoasă, animată, în care mai multe planuri tonale sunt suprapuse, fiind complexă. Cu un uşor caracter de vodevil, melodia vine la pachet cu sfaturi în a depăşi calamităţile sufleteşti şi cu ideea că este bine să zâmbeşti în faţa dezastrelor de acest fel. Satirică, cu o formă tripartită clară pe strofe şi explozie la unison în momentul refrenului, cu o intervenţie alertă semnată de rapper-ul Chali 2na, track-ul o pune pe solistă în prim plan, artista asigurând şi partea de backing-vocals ca la orice piesă Morcheeba compusă.



Părăsim pentru puţin timp zona de petrecere şi ajungem într-o atmosferă mai sumbră şi complicată. "Call It Love" este prima piesă din repertoriul Morcheeba în care Skye nu mai este vocea care conferă gravitate şi identitate creaţiei. Cu un special guest star din trupa White Denim, James Petralli, care în primul moment m-a dus cu gândul la solistul Dan Auerbach (The Black Keys), melodia este un mix de blues, grunge, electro-jazz. Amândoi interpretează partitura scrisă în acelaşi timp, Skye câştigând încă o dată la capitolul delicateţe vocală prin modul ei dantelat de a-şi reliefa puţin mai sus ambitusul vocal.



Prin "Under The Ice" ajungem cu gândul în spaţiul asiatic, propice momentelor de meditaţie atunci când stăm faţă în faţă cu trecutul. Deosebit de descriptivă, pare track-ul creat pentru a celebra înţelepciunea de pe urmă pe care cu toţii o trăim în anumite momente în viaţă. Astfel, într-un uptempo creat cu beat-uri de tobe similare celor ale inimii, pare o melodie care face parte dintr-un album solo al lui Skye. Mai precis, îmi pare facil de inclus pe materialul "Keeping Secrets" din 2009, cel care în solista s-a implicat în procesul de creaţie şi producţie. Pierderea iubirii pe tărâmuri îndepărtate şi unicitatea acesteia în ciuda trecerii timpului este o constantă abordată de formaţia Morcheeba de-a lungul acestor ani de carieră. ("Nothing to lose, nothing to gain/ Wisdom won with pain.") Întrebată cum a decurs procesul de creaţie pentru aceasta piesă, Skye Edwards a ţinut să precizeze că Paul avea dificultăţi în a compune versurile, astfel că aceasta i-a trimis numeroase imagini cu un lac îngheţat şi câteva fraze, astfel a apărut şi povestea piesei.

"I'll Fall Apart" este o nouă creaţie în care vocea lui James Petralli apare, acesta fiind şi textierul melodiei de faţă şi a altor două creaţii aflate pe album: "Call It Love" şi "Finally Found You". În ciuda duratei restrânse (două minute), melodia este foarte intensă, pare un interludiu şi o pauză în respiraţie, fiind în contrast dinamic cu cele mai multe track-uri aflate pe disc. Fiind creionată acustic, doar cu pian, voce, plus uşoare riff-uri şi efecte electronice, aceasta pare o conversaţie între cei doi artişti, punctându-se din nou tema regăsirii de sine şi a omului iubit dintotdeauna, cumva de la începutul timpului. ("We should really try to be together/Let the past be the past".)



Momentul următor puteţi să îl consideraţi drept o adaptare după piesa "Friction" din 1998. "Make Beliver" este similară din punct de vedere al sonorităţilor reggae, cu adăugirea unora pop, techno mixate cu arome tribale, rezultând un produs dansabil ( elemente din dancehall ) şi mult mai simplu / previzibil decât piesele anterioare.

"Release Me Now" vine cu o doză de vitalitate şi noutate, păstându-se nota de dramatism în momentul refrenului. Nature Boy, un nou invitat, alături de progresia susţinută de linia bass-ului, duc melodia într-o zonă mai accesibilă, păstrându-se astfel tehnica contrapunctului. Aceste două piese vor fi cele mai aşteptate de către Skye în momentul reprezentaţiilor live, aşa cum artista a ţinut să precizeze.

"Am folosit sonorităţi noi din alte zone ale muzicii electronice, depăşind aspecte din zona de hip-hop abordate uneori în trecut. Albumul acesta a fost creat prima dată cu beat-urile, ceea ce ne-a ajutat să compunem partituri în maniere noi. Mereu am încercat să găsim un balans perfect între sound-ul organic şi cel electronic, lucru deosebit de provocator. Cu acest disc am avut o idee clară cum vom lucra şi totul s-a aranjat frumos. Ross şi Skye îmi fac munca de producător foarte uşoară." - Paul Godfrey - producătorul discului "Head Up High" şi membru fondator Morcheeba


"To Be" apare cu un nou invitat, Rizzle Kicks şi în ciuda manierei interesante de la început, melodia este plictisitoare şi simplistă.
"Hypnotized", piesă presărată cu riff-uri ce aduc aminte în mod surprinzător de AC/DC, este genul de creaţie în crescendo continuu până în momentul refrenului. Toba premier se aude doar pe a doua şi a patra bătaie din fiecare măsură, iar bătaia cea tare este pe prima, iar cea secundară pe cea de-a treia, mod caracteristic genului rock. Până la minutul 2:23 piesa decurge astfel, până când apare o nouă invitată de aceasta dată care duce creaţia la un nou nivel. Ana Tijoux, cunoscută pentru genul hip-hop abordat în limba spaniolă, conferă o notă de inedit, în timp ce Ross Godfrey asigură cu succes partea armonică. Ca un detaliu personal, Ana şi-a înregistrat partea cu câteva zile înainte de a deveni mamă, moment care l-a făcut pe Paul să considere că artista este de-a dreptul profesionistă.

"To The Grave" aduce aminte puţin de lirica din "Blood Like Lemonade", melodia de faţă căptând prin noi valenţe textuale, stilistice şi având un tempo mai alert. Synth-urile minimaliste, repetiţiile, stilul drum & bass accentuat dau o notă foarte actuală partiturii în totalitatea ei, fiind una deosebit de vizuală care se pretează pentru un videoclip. Paul, compozitorul oricărei piese Morcheeba dintotdeauna, a apelat la metoda scriitorului William Burroughs. Aceasta presupune scrierea de versuri prin diferite amestecuri de cuvinte din texte, colaje cumva la întâmplare, astfel că par uneori fără un sens exact. Tehnica folosită cu succes de David Bowie este una cu care solista s-a obişnuit, menţionând că este fericită că Paul ştie cum să creioneze versuri, iar ea reuşeşte să le adauge un plus de valoare şi unicitate.


Speranţa într-un nou început transpare prin "Do You Good", un track ce poate fi încadrat în zona pop, iar ultima melodie aflată pe disc, "Finally Found You", subliniază esenţa ambientală Morcheeba, însă într-un mod reevaluat pentru a prinde o nouă viaţă. Aceasta învăluie şi subjugă asemeni uneia dintre cele mai cunoscute creaţii semnate de band cu care acesta a deschis ani la rândul orice spectacol live - "The Sea". Din nou, James Petralli renunţă la automatisme şi conferă limpezime, reuşind să sublinieze momentele cheie în discursul sonor al lui Skye. Cu un tonus pozitiv şi o senzualitate care ne duce cu gândul la malul unei mări, creaţia are caracter de manifest.

Trupa aceasta a dat foarte mult şi cu siguranţa că va primi în continuare aprecieri din partea oamenilor o dată cu demararea turneului de promovare al acestui material. Paul consideră discul drept "Morcheeba cu puls" şi cu siguranţă fiecare ascultător va găsi piesa sa, aceea pe care a căutat-o şi care îl defineşte, într-un fel sau altul.

Pe data 11 decembrie la Arenele Romane, trupa aceasta revine să confirme şi poate să convingă alţi melomani să le iubească compoziţiile atât de universale şi uşor de asezonat cu propriile lor trăiri, oferind o manieră sublimă de sondare a subconştientului.

Ultimele cuvinte ale acestei recenzii îi aparţin irepetabilei Skye Edwards:

"Muzica pentru mine a început când i-am întâlnit pe Paul şi Ross. Ei urmau să fie faimoşi, să pună la punct o trupă de succes, am simţit acest lucru. Am aderat cumva la visul lor. Nu mi-am imaginat că voi deveni o cântăreaţă. Interpretam partituri de backing-vocals într-o trupă de funk, dar am fost foarte timidă când i-am cunoscut. Aceştia s-au adaptat vocii mele atunci când au compus melodii, reuşind să creeze mai lent pentru a mi se potrivi. Aşa s-a născut piesa 'Trigger Hippie', iar apoi am scris un album în jurul acelei piese...si restul este istorie, aşa cum ei spun"