9/23/13

Selah Sue & Moonlight Breakfast - Un vis la inceput de toamna



Cand vorbim de artisti mari, cuvintele uneori capata valente mult mai valoroase asemeni lor.
Pe Selah Sue am vazut-o anul trecut la B'estfest, iar in momentul cand ne-am dorit sa facem cateva poze cu aceasta, ne-a raspuns zambind. Cam asa se intampla cu artistii modesti, care stiu sa isi apropie publicul. Atunci, nu i-am vazut in totalitate recitalul, insa acum inteleg cum este sa fii partas la actul unui talent pur.

Insa, sa incepem cu frumosii si dragii Moonlight Breakfast. Pentru mine ei sunt o confirmare continua, un pariu facut in mijlocul iernii anului 2011 ca vor ajunge mari...si sunt, au fost de la inceput. Imi aduc aminte clipa cand le-am dorit sa ajunga pe toate scenele mari din Europa si sa deschida spectacole pentru artisti internationali...si se intampla acum, iar acest lucru imi produce o enorma satisfactie.
Aseara, pret de cateva minute, am povestit cu George/Bazooka despre acel moment de inceput, despre aprecierea de care se bucura albumul de debut in afara granitelor tarii si despre cat de fascinanta a fost clipa cand au deschis concertul Hurts. "Viena este acum acasa", mi-a spus zambind si cu sclipirea aceea de om implinit. Ar fi si greu sa nu fie asa, caci publicul european are o deshidere mai profunda fata de muzica de calitate si o data ce reusesti sa il cuceresti, il vei avea alaturi pentru totdeauna. Prevad ca vom auzi numai de lucruri minunate din partea lor, caci sunt oameni frumosi si cu suflete luminoase, lucru care e imposibil de jucat sau cosmetizat in vreun fel.


Ieri au sustinut un recital perfect, cu putin trac din partea solistei, care a reusit la un moment dat sa scape de emotii si sa comunice cu publicul mai mult, zambind neincetat. Aproape toate piesele de pe primul album au fost interpretate, dar ce mi-a bucurat sufletul cel mai mult a fost unul din track-urile noi numit: " Save me". Ma fascineaza vocea Cristinei, felul ei de a interpreta sacadat, invaluita adeseori de notele de clarinet punctate meticulos si pasional de Bazooka, care spun la randul lor o poveste in cuvinte. Este magie, iar pentru mine nu reprezinta vreo importanta influentele pe care le au in muzica, la urma urmei toate formatiile se inspira de undeva. Mie imi ajunge emotia si bucuria pe care reusesc sa mi-o transmita, mesajele acelea pozitive de care am nevoie si la care ma intorc adesea. Recunosc ca mi-a fost dor tare de ei, ceea ce i-am marturisit si lui Bazooka, caci nu ar putea sa nu iti fie dor de o reprezentatie artistica menita sa iti aduca zambetul pe buze in vremuri tulburi...asemeni versului din "Carry me" pe care incerc sa il port cu mine cat mai des: "Sweet music when you're down..." 


Selah Sue... Tanara belgianca este intr-adevar o revelatie, asa cum s-a mai spus. Dar, mai presus de vocea ei timp amprenta pe care o recunosti din alte mii, fata aceasta este sincera, pura si canta cu o franchete pe care m-as bucura sa o intalnesc la cat mai multi artisti.

Momentul "Break", "Mommy" si inca unele acustice m-au transpus in lumea aceea..a melancoliei, a pierderii busolei si oricarui tip de orientare in lumea dezlantuita de afara, insa clipele s-au scurs repede...si au urmat rapid piesele de vindecare pe acorduri din genuri dragi. Pentru mine, momentul cheie a fost marcat de piesa "Please". Este my favourite de pe acest album, amprenta Cee Lo Green fiind acel deliciu care merita savurat.


"Crazy Sufferin' Style" mi-a anihilat orice fel de tristete si am zambit cand i-am vazut stilul expansiv, perfect asezonat cu bucuria ei de a fi pe scena si emotia pe care o resimtea la fiecare moment de aplauze. La "Black Part Love"si "Explanations" mi-am dat seamna ca Selah este asemeni unei forte a naturii, gata sa te ia pe nepregatite si sa te iti ramana in suflet...over and over. Cu o dictie absolut fenomenala, cu un vibe si un tonus de invidiat, am asistat la o lectie importanta de prezenta scenica. Artista a comunicat mult cu publicul, a vorbit putin in romana, si-a apropiat fiecare om prezent, l-a facut partas la ceea ce inseamna ea...si lucrul acesta este mai important decat a canta si a pleca.
Selah Sue ramane tipul acela de muzician care umple scena singura..doar ea cu vocea sau cu chitara, dar nu pot sa nu mentionez aici band-ul tanar care a interpretat magistral fiecare partitura muzicala...si acele clipe solo ale fiecarui instrumentist in parte. Nu a plouat, desi erau conditiile necesare si nu am savurat cocktailul muzical la lumina lunii, dar sufletul a trait o imensa fericire.

Da, un spectacol total, privind acum in urma... Am trait o gama larga si expansiva de sentimente de care aveam nevoie...and it was and will always be Peace Of Mind.

"I hope I can make music for the rest of my life, but I don’t need the billions of dollars. I don’t need to be on top, like top one of something. That’s not important for me. Like the success, everything that comes with the success is really cool. 
It’s a journey, you can always keep on building for sure. I think at the end of my life, probably when I look back and I see that I had a life with happiness, that I could live from the music, and that I had a family. You know, I think you can only see it at the end of your life. I hope so, that when I’m going to die that I think about that." - Selah Sue

Multumesc Ionut / InfoMusic.ro.