9/2/13

John Legend - "Love In The Future" : Un disc al maturităţii artistice



Muzica soul sau mai precis subgenul intitulat neo soul deţine un reprezentant de seamă care a reuşit să se distingă şi să câştige notorietate în cei peste 10 ani de activitate. John Legend sau John Roger Stephens după numele său real, este unul dintre artiştii cei mai bine cotaţi la nivel internaţional, nu doar prin prisma faptului că a câştigat în decursul carierei nouă premii Grammy, ci poate pentru că a reuşit să emoţioneze prin timbrul său vocal şi piesele sentimentale un public numeros şi variat. Doi dintre artiştii săi preferaţi sunt Stevie Wonder şi Marvin Gaye, lucru care se simte în maniera sa de a interpreta piese.

Artistul a colaborat şi a produs pentru numeroase nume cunoscute precum Sérgio Mendes, Jay-Z, Mary J. Blige, The Black Eyed Peas, dar mai presus de orice, a ştiut să scrie numeroase piese pentru el, iar cel de-al patrulea album este, aşa cum singur ţine să declare, cel al maturităţii sale ca şi muzician.
Acest concept m-a captivat o dată ce am citit titlul. Mi-am dorit să descopăr cum va suna iubirea în viitor şi nu a trebuit să caut prea mult, materialul semnat de Legend fiind un fel de odă închinată acestui sentiment, una care se întinde pe parcursul a 20 de creaţii, un record pentru albumele de muzică în general. Produs de către solist, alături de Kanye West şi Dave Tozer, discul conţine colaborări cu nume precum Rick Ross, Stacy Barthe şi Seal.

În clipa în care am dat play acestui CD, am găsit un prim manifest, un intro de patruzeci de secunde în care am descoperit puţin din esenţa şi mesajul pe care întregul material îl deţine: "And this is a new year for Love / Love in the Future / Not the Love I Lost."

După ce am parcurs piesele "Beginning" (precizie de metronom şi accente bine evidenţiate cu notele de pian interpretate în maniera jazzy) şi "Open Your Eyes" (baladă plină de entuziasm uşor infantil), a apărut o linie melodică aparent simplă, care m-a purtat pe aripile artei seducţiei, unde autorul îşi exprimă dragostea pentru fiinţa dragă, un fel de operă de artă în ochii acestuia.
Clipul creaţiei "Made To Love" regizat de Woodkid este plin de repere erotice, vocea în backing a tinerei neo-zeelandeze Kimbra întregind tabloul pe care John l-a zugrăvit. Producţia este interesantă prin dozarea mai multor planuri, întrega învăluire de percuţii electro-tribale şi riff-uri de chitară, ducându-mă cu gândul la pasaje de dans contemporan.

 


"Who Do We Think We Are" m-a transpus mental într-un mod inevitabil la producţiile semnate de Jay-Z, mai precis la sample-urile cu voci feminine folosite de acesta în diferite piese. Melodia beneficiază într-adevăr de o parte de rap asigurată de Rick Ross, rezultând o sinteză sonoră cu un bagaj întreg de expresie şi contur.

"All Of Me" este genul de baladă construită într-o singură culoare armonică şi orchestrală, dar cu un mesaj foarte puternic. John Legend se va căsători în această toamnă cu modelul american Christine Teigen, motiv pentru care tot albumul este o referire la relaţia acestora, iar melodia de faţă are deja succes pe posturile de mainstream urban radio din S.U.A. Pianul este în fapt instrumentul cel mai drag al muzicianului. De la vârsta de patru ani, John a început să-i înveţe tainele şi cu ajutorul acestuia a ştiut cum să compună diferite partituri, astfel încât să îşi pună în valoare întregul sistem de gândire muzicală autentică.
"Liric vorbind, titlul este o referire la punctul în care mă aflu acum în viaţă, de a deveni un bărbat însurat. Este începutul unui nou drum şi sunt atât de optimist, stare care se reflectă şi in aceste sound-uri create. Mi-am dorit să lansez un material excelent şi modern de muzică soul", consideră artistul.
Urmează "Hold On Longer" care ne aminteşte de faptul că o dată găsită iubirea adevărată, aceasta merită păstrată, înteleasă din toate unghiurile, în ciuda furtunilor şi conflictelor sufleteşti care se ivesc din când în când. Din nou, simplitatea este cuvântul de ordine, totul fiind asemeni unei lecturi sonore care trebuie savurată pe malul unei mări. Cumva, reiese un sentiment de vacanţă evidenţiat prin toate aceste creaţii, firesc dacă ne gândim că Legend şi colaboratorii săi au petrecut trei săptămâni în Hawaii, lucrând la finisarea aranjamentelor muzicale.

"Save The Night" menţine un fel de linie trasată de hit-ul din 2006 numit "Save Room", unul dintre producătorii ambelor piese fiind Kanye West. Conturul este astfel superficial din punct de vedere al mesajelor, însă tehnica contrapunctului este evidentă prin puternica forţă ritmică şi lipsa unor cutume obositoare.
"După ce am fost în turneu cu Sade (pentru concertele din America de Nord în cadrul Once in a Lifetime Tour în 2011), am început să scriu. Eu şi Kanye am discutat şi am hotărât ca viitorul meu album să deţină un parfum clar de muzică soul. Ne-am concentrat în scrierea unor piese care să sune excepţional. Eu compuneam o melodie, apoi o trimiteam lui Kanye, Dave Tozer şi oamenilor care au mai lucrat la album, iar apoi ei încercau diferite idei de producţie", declara John Legend.
Ideea de pierdere a timpului apare în "Tomorrow", ore care poate fi irosite în căutarea de probleme care pot slăbi o relaţie. Într-un uptempo desăvârşit, cu tentă de improvizaţie şi cu un backing-vocals care oferă un tonus pozitiv construcţiei, vocea lui John sună curat, sound-ul reuşind să creeze aceea dependenţă care te îndrumă să apeşi butonul de repeat.

Cincizeci de secunde, atât durează un interludiu denumit "What If I Told You?", acesta fiind un fel de punte care aduce un anume contrast expresiv şi dinamic faţă de melodia anterioară şi "Dreams", piesa cu numărul unsprezece, care seamănă cu un moment a cappella asezonat cu distors à la Daft Punk pe parcurs.

"Wanna Be Loved" este un fel de a demonstra că reproducerea integrală a temelor în aceeaşi tonalitate poate duce la o monotonie, însă nu este cazul la acest album. Legend ştie să jongleze cu diferite culori orchestrale de un rafinament sclipitor, reuşind astfel să nu încarce compoziţia cu un prea mare volum de sonorităţi şi efecte electronice. Rezultatul este unul armonic, infailibil dacă privim strict lirica: "Everywhere I go / Everywhere I be /  I see lonely hearts and fallen leaves / Where did those hearts go / Do they find their match / Or do they drift away / It's time to bring them back."


John cunoaşte cum să îşi folosească în permanenţă farmecul personal, iar "Angel", tot un intermezzo pare un liant afectiv, în care Stacy Barthe pare să rostească cuvintele pe care logodnica artistului i le adresează acestuia: "Some dreams come true / I found a real dream, baby when I found you / You're so strong but tender too..."

"You &I (Nobody In The World)" este o producţie de un pur R&B, maniera artistică fiind semnată de către Malay, cunoscut pentru colaborările cu Alicia Keys, Frank Ocean sau Jamie Foxx.
După "Asylum" (reliefat un uşor sentiment al dramei produs cu ajutorul unor distorsuri de chitară) şi "Caught Up" (track construit cu prea multă emfază, în opinia mea), păşim în varianta deluxe a albumului care mai conţine patru piese.

"So Gone" este fascinantă prin universul autobiografic care ne subjugă de la primele acorduri, înţelegând mai bine oscilaţiile de comportament pe care un artist le are adeseori şi cum acesta tinde să se izoleze de cei care ar putea să-i pericliteze starea de inspiraţie.

După acest moment, apare surpriza discului, piesa perfectă, un hit al despărţirii, un gen de statement. "We Loved It" consider că este unul dintre cele mai reuşite duete realizate până în prezent. Seal oferă o notă de gravitate întregii partituri, discursul rostit pe două voci fiind similar cu un tip de dramaturgie muzicală.

 

"Aim High" porneşte din start cu mult rafinament, vocea lui John şi notele de pian fiind în concordanţă deplină cu fiecare accent bine încadrat armonic de uşoare teme de saxofon. Piesa este produsă de mintea sclipitoare a lui Pharrell Williams şi pare o construcţie unde spiritualitatea, iubirea şi sensibilitatea se întâlnesc într-un punct comun de unde vor înflori asemeni celor trei garoafe aflate pe coperta materialului.

Ultima piesă intitulată sugestiv "For The First Time" constituie sinteza acestui întreg disc, unde regăsim genul de compoziţie limpede, care curge şi reuşeşte să deţină o lumină caldă şi discretă în acelaşi timp: "Is that music in my ear / It's like I heard nothing for a thousand years / My eyes were closed, locking in my tears...It's like I can feel, it's like I can breathe / It's like I can live, it's like I can love / For the first time."

"Love In The Future" este un album plin de speranţă, care vorbeşte în termeni calzi despre noi începuturi şi puterea de a trăi toate provocările pe care viaţa ni le oferă. Dacă ar trebui să fac un fel de pariu legat de piesele care se vor bucura de real succes în zona de mainstream, în afară de cele lansate ca şi single/clip aş alege: "Save The Night", "Tomorrow", "Wanna Be Loved", "So Gone" ( la mine este pe repeat), "We Loved It".

"A devenit meseria mea să trăiesc cu acest nume", declară John despre alăturarea cu statutul de legendă. Cert este că acest muzician desăvârşit a intrat în istoria muzicii, nu doar prin includerea sa în Songwriters Hall Of Fame, ci mai ales prin faptul că toate compoziţiile sale sunt universale şi uşor de regăsit în viaţa fiecăruia dintre noi, dacă privim şi ascultăm cu atenţie.

De la suflet pentru suflete semnat Legend, ar fi concluzia acestui disc.