8/29/13

Roger Waters Live: Breathtaking.


 

M-am trezit parca dintr-un vis prelungit si inca resimt o stare de reverie si placuta amorteala pe care nu am mai experimentat-o pana acum. Stiu, se pot spune, scrie, comenta atat de multe despre spectacolul de seara trecuta, insa esenta este ca nu pot exista cuvinte care sa descrie ce simte un om atunci cand ia parte la un act artistic complex si fara greseala.

Ajunsa la 16:30 in zona de concert, am asteptat intr-un Soare orbitor sa intru pe gazon si recunosc sa atunci cand l-am vazut la cativa metri de mine pe sir Waters dand scurte interviuri pret de cinci minute, am simtit ca intr-adevar se va intampla toata aceea magie promisa.

Am alergat pana la locul pe care il vizam, de dor de el, de acele sentimente pe care vroiam sa infloreasca in mine cat mai aproape de scena si lipita de gard am asteptat apoi trei ore jumatate. Nu ma mai gandeam la cat de frumos ar fi fost sa il aud pe David Gilmour live, ci doar la faptul ca trebuie sa traiesc intens acel moment de gratie pe care l-am asteptat o vreme.

"When I was a child
I caught a fleeting glimpse
Out of the corner of my eye
I turned to look but it was gone
I cannot put my finger on it now
The child is GROWN
The dream is GONE
And I have become
Comfortably numb"

Clipa aceea cand iti spui ca nu poate fi adevarat ceea se petrece in fata ta a durat exact doua ore, timp ideal pentru ca artistul sa isi puna in scena viata, convingerile, trecutul, caderea si marirea. Parlamentul fata in fata cu zidul lui Waters au avut aceeasi coordonata insa: grandomania. Sigur, un spirit maret, care s-a ambitionat sa scrie muzica, care si-a gasit o puternica sursa de inspiratie in al doilea razboi mondial si implicit in moartea tatalui pe frontul de lupta, au facut din concert un show de inalta clasa, cu siguranta cel mai maret petrecut pana acum in Romania. Simbolistica a fost atat de variata, referintele la oamenii ucisi in misiuni militate, foametea din Africa, controlul pe care anumite organizatii il au asupra lumii, toate aceste motive proiectate in fata mea mi-au adus aminte cumva ce am de realizat in aceasta societate si pe cine trebuie sa tin aproape.

Sentimentul care m-a incercat a fost acela ca am trait in filmul "The Wall", ca asist la sperantele si suferintele pe care muzicianul le-a resimit o vreme si inca o data, daca mai era nevoie de asta, sunt convinsa ca durerea face atat de mult bine si ca fara ea nu ne-am putea ridica mai sus.


Este mult de povestit, comentat si analizat, insa nu cred ca maniera critica este de data aceasta cea castigatoare. Toata gama de mesaje motivationale, de la "Fear Build Walls" pana la mesajul de pe tricoul solistului de la final "Be the light in the darkness" m-au incantat. Orice inregistrare sau poza paleste, acesta trebuie vazut macar o data in viata live, fata in fata cu zidul maretului artist si cu zidul nostru personal.

Am plecat usor ametita, intrebandu-ma daca este adevarat ce am trait si cu sufletul la o alta piesa Pink Floyd pe care mi-as fi dorit-o la bis, oricat de imposibil ar fi parut: "Us and Them."

Datorita lui Ionut / Infomusic.ro am ajuns la acest eveniment care mi-a setat deja standardul destul de sus atunci cand voi mai privi un alt concert.

Un singur cuvant pentru un Zid personal si colectiv care s-a spart: naucitor.