8/3/13

One of those mornings..




Cum este viata aceasta...bizara cumva... Reusim sa-i alungam din existenta tocmai pe oamenii la care tinem cel mai mult si in a caror univers ne reflectam intr-un fel pe care nu l-am fi crezut posibil.
Este o dimineata la inceputul lunii august, una dintre cele cu miros de busuioc proaspat cules, piersici coapte si paine tocmai scoasa din cuptor. Mixul de arome imbietor si dorul de tine ma activeaza din nou, reusind sa ma readuca cu gandul undeva pe Coasta Dalmata, Plaja Myrtos din Kefalonia, Atena sau Roma.

Asa te aseman, cu locurile unde istoria este inca vie, printre ruine de cetati si palate, ape albastre, in care te vad pasind usor parca fara a dori sa disturbi rasuflarile celor adormiti. Vad prin tine, am invatat acest exercitiu din momentul cand te-am descoperit prima data pe scena si ti-am simtit respiratia inainte de a urca pe aceasta. Ajunsesem in Venus cu gandul, in timp ce parca si acum te vad cum astepti sa intri in rolul serii. Actul capata sens si emotie prin declansarea de lumini si umbre pe care mereu le ai in buzunarul drept. In cel stang, regasesc franturi de versuri si nuante din desene, fotografii vechi, dar candva le vei da uitarii.

Cum ti-am spus uneori cu sau fara cuvinte, ma inspiri constant... Ar fi si trist sa nu fie asa... Cum ar putea cineva sa iti uite ochii de copil mirati, gandul, cuvantul, norii care se aduna in tine si Soarele pe care tot tu il cuprinzi si aprinzi in tine si in mine, cu multa consecventa.
Dar, ne alungam pentru ca nu stim altfel, poate pentru ca amandoi ne tragem seva vitala si avem vocatia unei suferinte salvatoare, creatoare, care mistuie sufletul si trupul, dar mantuie.

Nu mai caut explicatii de ce te simt peste tot, ma tem ca as deranja sentimentul din linistea ce l-a cuprins. Oricum, am judecat de atat de multe ori cu mintea si am rapit sufletului din capacitatea de a simti misterul si linistea din tine. Ma bucur de el, il port precum un talisman norocos, il iau de mana si il scot la plimbare pe strazile vietii mele, pas cu pas ma racoreste si ii simt zambetul usor schitat.

Totul curge altfel de la tine incoace, chiar daca nu mereu constientizez si uit sa iti atribui vreun merit. Ai rolul de a pluti la infinit pe insula unde mi-ai privit prima data sufletul...in ciuda anotimpului cetos care ne inconjura. Atunci am realizat ca suntem amandoi pierduti in planuri si rani nevindecate, tablouri si nori de ploaie, zambete si lacrimi sarate...exact gustul acela al marii de apa salina care iti inunda trupul si iti patrunde prin piele. Sarea aceea...a lacrimilor tale as ocroti-o de orice tulburare a mea, a ta si as pretui-o. Tu, barbat care plange este un fapt induiosator al vietii, pentru ca numai cei indeajuns de puternici fac asta...acolo, in obscuritatea pe care o iubesti si in care iti regasesti patimile si uitarile.

Foto: www.deviantart.com