5/5/13

Fara raspuns

Oare mai stii cand ne ascundeam unul de altul printre ganduri, cand ne priveam si ne gaseam mereu la apus, cand priveam cerul?

Cuvintele acum s-au dus, planurile, sperantele de viitor comun, apele au devenit nesigure si ne-am inecat. Da, dragule, am fost in moarte clinica si culmea, inca traim. Ce absurda e lumea noastra, in singuratatea pe care o iubim.

Mi-a placut sa stau la umbra ta, dar nu puteam ramane. Tu stii, ai stiut mereu. Cateva cuvinte la momentul nepotrivit si am zburat. Nu am putut sa te mai privesc, nu aveam forta sa vad mai mult, poate daca atunci ma luai de mana... Poate.

Nu vom stii, our short golden age is over now. Cicatricile de razboi se vindeca, de la sine. Am aflat tratamentul chiar de la tine, este o potiune care include uitarea, nepasarea, trufia si superficialitatea.

Doar stii ca soldatii si veteranii de razboi nu lupta niciodata pe acelasi front.

Sa nu te mai intrebi ce este iubirea, cand o gasesti si ii simti tandretea, nu o mai lasa sa plece, pentru ca nu se va mai intoarce in limite impuse si arsuri nevindecate de focuri de demult.