9/19/12

Life is strange...




Viata este ciudata...sau poate nu chiar atat de ciudata...ci previzibila, usor de intuit, greu de inteles, dar plina de suprize din cele mai diverse.

E ciudata pentru ca ne ajuta sa vedem cum ne-am maturizat, cum am scapat de acele naivitati de care unii oameni se foloseau, cum am castigat pe termen lung din anumite relatii pe care initial le vedeam sortite esecului, cum am zambit si mers mai departe...cu oamenii dragi pastrati in suflet, protejati de intemperiile vremii si ale propriului nostru orgoliu.

Acum doi ani, viata era dictata de alte coordonate, usor naive, ce aveau acel tip de candoare infantila...cand totul este usor, nimic nu poate fi prea dificil si pare ca stapanesti cumva lumea alaturi de omul pe care il consideri "the one".

Cumva, existenta incepe sa iti puna piedici si sa te aduca la realitate si sa iti arate ca tot ce pare frumos nu poate tine la nesfarsit si daca nu ai trait intens acele clipe...well, ai pierdut pentru ca ele nu se vor mai intoarce...si daca le vei regasi peste ani, vor fi la o intensitate mai scazuta pentru au pierdut din acele atribute

Dar, mai exista o varianta...pe care ieri am inteles-o in totalitate. Clipa regasirii, aceea secunda cand dupa mult timp, regasesti un sentiment, o privire, poate fi mai intensa decat prima data...pentru ca acum, cu maturitatea de care dai dovada, esti capabil sa te bucuri mai mult si sa fii mai fericit decat ai fost.
Motivul e simplu...in perioada care s-a scurs, ai reusit sa asezi frumos lucrurile prin sertarul gandurilor tale, sa intelegi unde s-a gresit, sa ierti, sa zambesti, sa privesti totul cu detasare si cu implinire...pentru ca ti s-a dat o lectie de viata, indiferent de natura ei. Ai devenit constient de cum a evoluat viata ta dupa o anume intalnire scrisa sau nu in stele, intalnire care ti-a cizelat sistemul de valori, de la care a pornit viata ta cu adevarat... Din acel moment ai reusit sa cultivi tot ce aveai tu mai bun, sa nu te mai indoiesti de acele calitati pe care de multe ori le tineai ascunse de teama si de felul in care te vor judeca the others.

Poate ca sunt clipe cand din marea de oameni reusesti sa ai parte de o voce care te ajuta sa mergi mai frumos prin viata, sa iti dea incredere, chiar daca intr-o prima faza faci totul doar gandind ca acel om se va bucura ca i-ai urmat sfaturile. Curand, drumurile voastre se vor desparti din nou, iar atunci trebuie sa fii tare, sa nu cazi si sa te impiedici vazand doar ceata la orizont in lipsa lui. In natura, ceata persista daca are loc o inversiune termica, probabil ca si in viata ta va avea loc o inversiune de sentimente, cand inlocuiesti pe moment sentimentele frumoase cu cele care la un moment dat duc la tristete in faza avansata...si din aceea stare, el nu te va putea salva, fiind deja departe.
In tine, cumva, vei gasi putere sa depasesti negura, sa iesi la liman, gandind ca de fapt nu ar vrea sa te vada asa...ci invingatoare, sigura pe sine, un om care a facut pace cu ai sai inner demons si merge mai departe pe o cale ce i-a aratat-o in zilele cand intre ei era doar Soare...pe cer si in suflete.

Lumea este si mica, iar la un moment dat drumurile vi se vor intersecta...si atunci te vei oglindi in ochii sai, vei vedea cum ai fost si cum esti azi, ii vei fi recunoscatoare si vei experimenta o stare de tristete, vazand ca problemele vietii si-au pus amprenta pe chipul sau...care a ramas la fel cumva... cause, in the end, asa cum amintea Gwen Stefani: "We have changed but we're still the same /After all that we've been through... I know..."