8/13/12

Summer Well - Reverie şi uimire



Seara de 11 august a fost din nou un regal muzical...si asta pentru ca inca un vis a prins contur: in sfarsit i-am vazut pe cei de la Hurts Live. Cu o vreme ce parea nefavorabila, am ajuns pe domeniul Stirbey in jurul orei 20:00 si am privit cerul: era o minune cum norii incepeau sa se risipeasca si sa faca usor loc razelor crespusculare...

Desfasurat intr-un cadru placut, evenimentul de o zi a fost unul reusit, pentru ca atmosfera creata de Hurts si de tanarul Patrick Wolf a fost incantatoare. S-a concretizat un vis la finalul verii, pe care trebuie sa-l pastrezi pana la vara viitoare cand vor urca alte nume din industria britanica...vesnic productiva si in continua evolutie. Ramane surprinzatoare prestatia lui Patrick, chipul sau de copil machiat un pic excesiv si imbracat stralucitor, nu au reusit sa ma dezguste, ci dimpotriva. Piesa "Bitten" a sunat excelent, iar melodia sa de rezistenta "Time of my life" a fost bine punctata ritmic; sinceritatea tanarului a parut reala in momentul cand a declarat ca a visat dintotdeauna sa vina in Romania...si eu as adauga ca mi-am dorit mereu sa fiu surprinsa de un talent pur asa cum este excentricul Wolf.

Mi-am dat seama ca o data cu trecerea timpului nu mai sunt atat de dornica sa imi manifest public trairile experimentate in timpul unui concert, ci prefer varianta in care sa imi golesc mintea de orice gand si sa ma transpun cu totul in actul artistic din fata mea...si acest lucru il poti face prin atentie la fiecare sunet, gest al artistului de pe scena, iar atunci se va petrece dialogul cu sine...cand te vei incarca cu energie si vei uita de orice rana din prezent. Poate nu inteleg eu oamenii care se manifesta zgomotos si devin fanatici atunci isi privesc "idolii", insa cred ca este o dovada de respect sa nu intrerupi prin urale o piesa si sa aplauzi cu drag la finalul acesteia.

Da...m-am maturizat, desi recunosc ca la un moment dat, pe la finalul concertului Hurts, m-am apropiat timid de scena doar pentru a vedea fenomenul mai de aproape...si ce incantare vizuala...ce emotii la cote maxime m-au cuprins...


Si intr-un fel este amuzant..acum doi ani, scriam aici despre aceasta trupa, fiind vrajita de acel potential "hit" la vremea respectiva. Apoi, am ascultat o vreme albumul de mai multe ori si de fiecare data regaseam ceva inedit, special, nobil, care imi confirma valoarea celor doi muzicieni.

Hurts au reusit cu un singur album sa se impuna si sa sustina acest material prin numeroase spectacole in jurul lumii si asta doar pentru ca au conceput grandios, promoveaza un soi de cult al durerii prin fiecare piesa clasica, transpusa cu maiestrie prin productia impresionanta ce sustine vocea principala.
Recunosc ca mi-a lipsit vocea tenorului, care apare in alte spectacole semnate Hurts si poate era bine sa existe mai multe pasaje de dans contemporan si balet...muzica lor se preteaza fascinant la cele mai diverse coregrafii, iar eu privind spre scena jocul de lumini, mi-am inchipuit numeroase pasaje de dans, dar...asta e un mic defect "profesional", formarea mea in zona artistica de fata se pare ca nu are sfarsit.

Daca stai sa intelegi versurile pieselor, vei afla ca nu e cazul sa te manifesti zgomotos, piesele Hurts au o sacralitate incontestabila, o armonie si un lirism ce te pot face sa incremenesti si sa stimezi acei artisti care au reusit prin muzica lor sa iti descrie pasaje din viata...cu multa precizie.

Momentele de dans nu au lipsit insa, costumele au fost bine alese, playlist-ul a fost aproximativ acelasi cu ordinea pieselor de pe album, dar recunosc ca mi-as fi dorit sa ascult "Verona" si "Water" in intregime...dar, perfectiunea umana este uneori greu de atins.



La inceputul lunii iunie aminteam de Control Day Out, care a fost esec, dar un esec personal, caci nu l-am putut evita si m-a marcat o perioada. Ce am inteles atunci si am aplicat in ziua Summer Well a fost ca niciodata nu trebuie sa lasi pe cineva, oricine ar fi el si orice ai simti pentru acesta, sa iti bulverseze mintea si sufletul atat de tare incat sa nu mai fii capabil sa vezi un spectacol grandios, ci doar norii in culori sumbre ce prevestesc furtuna din sufletul tau. Cand mergi sa savurezi un concert, uita de ei, de toti, goleste-te de orice gand si priveste in fata ta, cu atentie, cu speranta si lasa-te impresionat, dus in alte dimensiuni si exploreaza cat poti aceea lume care tocmai se deschide in fata. Nu este atat de important cine este in dreapta ta, cine iti zambeste mai mult sau mai putin fals, cine te priveste cu interes, nu...asta nu ar trebui sa conteze, pentru ca o reprezentatie live nu este atat un mediu de socializare, cat un loc de intalnire cu adevaratul sine.

Am trait intens pe cele patru piese, care pot fi numite fara urma de indoiala, capadopere...pentru ca expun drame si acel joc de lumini si umbre: "Evelyn", "Mother nature", superba "Devotion" si cover-ul "Confide in me"...




Datorita unor oameni speciali, am ajuns la acest eveniment si am plecat invaluita de sentimente si emotii pozitive, iar acum stiu ca intotdeauna cand trecem prin momente grele, trebuie sa ne raportam la acele secunde cand am trait intens si am depasit meschinaria acestei lumi, printr-un singur antidot: arta.