6/5/12

Loungerie II @ Radio Guerrilla







Seara trecuta, auzul meu a fost incantat cu adevarat de reprezentatia unei trupe de oameni tineri care au puterea sa influenteze muzica romaneasca actuala, Loungerie II.
Trebuie sa recunoastem, piesele lor iti raman in suflet si in minte mult timp dupa ascultare ...asa cum sunt “Orasul” si “Nightdriver”, ultima fiind in acest moment pe pozitia a -15-a in TopShow de la radio Guerrilla. ( cele doua melodii vor beneficia in scurt timp si de videoclipuri)

Loungerie II s-a format la sfarsitul anului 2008, iar in 2011 formula de fata s-a definitivizat: la voce o veti gasi pe talentata Andreea Tincea, la chitara pe Cătălin Lungu, tobele sunt in grija lui Daniel Iliescu, chitara 2 si diferitele sunete speciale poarta amprenta lui Dan Michiu, la bass Doru Boeriu, iar la voce pe partea de spoken word inegalabilul Andrei Bucureci.

Trebuie remarcat ca trupa semneaza compozitii originale, experimentale, mixul de genuri fiind frumos evidentiat: punk, rock, jazz...

Pentru cei care nu stiu, trebuie spus Loungerie II  este doar o fateta a expresiei acestor tineri, care sunt parte dintr-un colectiv muzical numit ABATOR INDUSTRIES, unde veti regasi si trupele: Tunesinnaourheads, Uălvărin versus Seibărtut, Tyrannosaurus Jazz si The Shape of Moombathon.

Faptul ca membrii trupei sunt prieteni buni confera un plus de emotie, pe care privitorul si ascultatorul le simte.
Aseara in cadrul emisiunii moderate de Bogdan Şerban, am aflat istoria muzicala din spatele fiecarui component. Astfel, Miss Tincea, sub numele de scena, tanara cu voce delicata, dar in acelasi timp puternica, ne-a dezvaluit cum s-a nascut piesa “Mocking Bird’s Song “-la dus, cu reportofonul- “Am inceput sa cant din dragoste. Apoi din dor de dragoste. Apoi din putere de dragoste. “
Despre Cătălin Lungu putem spune ca este omul din spatele pieselor, care reuseste sa isi lase amprenta personala pe fiecare melodie in parte, fiind un artist complet, ce canta la pian de la 8 ani.

Andrei Bucureci este cel care confera un suflu nou pieselor, versurile sale si prestanta sa impresionand de fiecare audienta printr-o energie la cote maxime.

Pentru ca vorbim totusi de avangarda, Dan Michiu este cel care foloseste tot felul de obiecte care scot din corzile chitarii lui sunete... potrivite starilor pe care le dau piesele. Ieri a folosit un “slider” dintr-un gat de sticla, element aparent neconventional, dar cu rezultate melodice. Dan este si graficianul trupei: aproape toate afisele Loungerie II sunt creatia lui si a duo-ului de grafic design, alaturi de Bucureci, Cool Haters Collective. Doru Boeriu aduce un plus de echilibru in trupa, reusind in scurt timp sa manuiasca bass-ul si sa ii confere valente noi, dupa opinia noastra.

La tobe il veti remarca pe Daniel Iliescu, cel mai tanar membru, ce detine un simt aparte al percutiei, fiind remarcat de Andreea Tincea si adus in aceasta trupa.

Playlist-ul de aseara a cuprins: “Mocking Bird’s Song”, “Eve”, “Funkshit”, “Pana cand nu te iubeam”  (dupa Maria Tănase), “Nightdriver” si desigur...”Orasul”.

Band-ul a sustinut reprezentatii la numeroase festivaluri, printre care Za Funk Fest, Sibiu Jazz Festival, EUROPAfest 2012...and the Best’fest is yet to come.

Asa cum este scris pe pagina lor oficiala de facebook, sunetul este oriunde, il purtam cu noi peste tot, insa nu trebuie inchis in unele tipare, ci lasat sa zboare pentru a atinge cat mai multe suflete. Aseara, aceasta trupa tanara a reusit ce si-a propus, a confirmat asteptari si a preschimbat vise... Noi, toti cei prezenti ne-am abandonat in bratele sunetului creat de Loungerie II.