3/11/12

Eurovision 2012



Seara trecută, am fost aproape de artiştii participanţi la selecţia naţională a concursului Eurovision 2012. Am sesizat multă tensiune între cei prezenţi, bună dispoziţie, entuziasm, fiecare concurent participant susţinându-şi piesa cu argumente solide.

Primul pe scenă a intrat Cătălin Josan, cel care a susţinut piesa "Call My Name", compusă împreună cu Ralflo, Bogdan Mureşan ( Cassa Loco), Keo şi James Alexander. Cătălin s-a bucurat de multă susţinere din partea altor nume importante prezente: Keo, Ovidiu Baciu ( Naguale), Alexandra Ungureanu, Liviu Hodor. Am aflat că melodia de faţă va fi inclusă pe următorul album de studio ce va fi lansat la sfârşitul lunii martie în Franţa şi Italia, dar şi faptul că interpretul participă pentru ultima oară la Eurovision.

Viky Red a fost susţinut de cei de la Deepside Deejay`s, piesa “If you ever feel” fiind compusă alături de aceştia. Interpretul a făcut parte din trupa Morandi, alături de care a susţinut turnee internaţionale. Piesa a fost depusă în ultima zi de înscrieri, după ce Viky s-a consultat cu prietenii şi fanii săi.

Trupa RPK a fost o surpriză plăcută, având singura piesă din concurs în limba română “Singura care”. De la solistul Robert Ionescu am aflat că participarea la un asemenea show înseamnă publicitate şi expunere, lucruri importante pentru viitor. Astfel, aceştia pregătesc un nou album (“Lunatic”), urmând să fie promovat prin turneul intitulat „Lunatic An'Tour'Age”. Noul single semnat RPK se va numi “Paris” şi va fi lansat la finalul următoarei luni. Pe scenă, au fost însoţiţi de Nicoleta Oancea, responsabilă cu partea de backing vocals.

Electric Fence a susţinut poate cea mai controversată piesă, una ce îmbină muzica electro cu cea rock şi pop -“Şun-ta”, membrii fiind motivaţi de reacţiile pozitive venite din Anglia, Irlanda, Grecia şi America. Brigitta Szebenyi, fostă concurentă Vocea României, a fost prezentă pentru a-i încuraja.

Ovidiu Anton a fost cel care a riscat mult, prezentând o piesă singur pe scenă, alături de chitara sa, mizând pe mesajul şi interpretarea piesei “I walk alone”. Artistul a fost lăudat de critica de specialitate şi a primit numeroase puncte din partea juriului.

Miss Mary a fost cel mai tânăr participant din concurs, piesa sa “Rollin’”, compusă alături de Xonia, bucurându-se de succes şi făcând atmosfera în camera verde. Tânăra îşi compune versurile şi are o tehnică vocală de invidiat, ţinând cont că are doar 16 ani. Ea ne-a spus că nu regretă faptul că îşi petrece mult timp în studioul de înregistrări, fiind o voce lansată de Connect-R.

Cei de la Mandinga au fost susţinuţi neîncetat de Coşti Ioniţă şi Dan Popi, managerul Cat Music. Promovarea în audio-vizual în ultima perioadă a piesei “Zaleilah” a fost o strategie ideală, piesa câştigând dreptul de a reprezenta România la Baku. Elena a avut emoţii, deşi era încrezătoare în şansele ei. Faptul ca trupa a împlinit 10 ani şi a fost numărul 10 în concurs, s-a dovedit un semn pozitiv.

Interesant este ca Bianca Purcărea intrase în competiţie cu două piese, dar cea de-a doua a fost dată trupei T&L, tânăra alegând să cânte aseară Don’t say sorry”, în ciuda faptului că era răguşită.

Gemenii Jedward, reprezentanţii Irlandei la concurs, i-au susţinut pe cei din trupa T&L în câştigarea selecţiei.

Momente live au fost susţinute de trupa Hotel FM – “Change”şi de reprezentanta Franţei la Eurovision, interpreta Aggun cu “Echo (You and I)”.

În camera verde, tensiunea creştea pe măsură ce membrii juriului notau piesele, artiştii felicitându-se permanent pentru fiecare punct obţinut. În urma clasamentului decis de aceştia, Electric Fence a fost pe primul loc, urmând Mandinga şi Cătălin Josan, acesta primind în final 12 puncte de ultimul membru al juriului, George Zafiu, care a comparat atmosfera creata la show cu cea de la concertele Live In Garaj.

Însă, publicul oferise deja maximul de puncte trupei Mandinga şi o diferenţă de câteva puncte a făcut ca piesa acestora să câştige.

Juriul a fost compus din George Natsis, compozitorii Dan Teodorescu, Mihai Ogăşanu, Cornel Ilie- Vunk, Eduard Cârcotă, interpreta Luminiţa Anghel, impresarul Liliana Levintza, criticul muzical Dana Dorian şi DJ-ul de radio George Zafiu.

Prezentatorii au fost Gianina Corondan, Constantin Trofin, Iulia Pârlea şi cei 3 din emisiunea „La Mustaţă: Zory, Bogdan şi Valentin.