1/9/12

And the winners are...


Băieţii de la Şuie Paparude au un nou motiv de mândrie. Clipul lor la piesa “ Moartea Boxelor” a câştigat premiul la secţiunea de videoclip din cadrul festivalului “Filmul de Piatra “, avându-i ca regizori şi scenarişti pe Anton Groves, Damian Groves şi Adrian Agheniţei, cel din urmă fiind responsabil şi pentru videoclipurile “Soundcheck” şi “Cea mai bună zi”.

Piesa “Moartea Boxelor” s-a aflat timp de 2 luni în TopShow Radio Guerrilla, ocupând timp de 2 săptămâni locul 1, fiind singura piesă instrumentală care a ajuns în această poziție în istoria topului. De asemenea, “Moartea Boxelor” se află pe locul 9 în TopShow 40 Radio Guerrilla pe anul 2011.

La categoria de clipuri au mai fost nominalizaţi, printre alţii, cei de la Subcarpaţi cu “Ţa, Ţa, Ţa, Căpriţa, Ţa”, The Mono Jacks cu ” Woman”, FurioSnails – “Blue Passports”, dar şi pe cei de la Toulouse Lautrec cu “Yesman” în regia lui Vlad Petri.


Festivalul din Piatra Neamţ, iniţiat de regizorul Andrei Dăscălescu, a inclus filme din România şi Republica Moldova, iar jurizarea a fost făcută de Ana Ularu, Andi Vasluianu, Irina Margareta Nistor, Aurelian Nica, Virgiliu Mărgineanu şi Ticu Lăcătuşu.

http://werock.ro/un-altfel-de-videoclip-suie-paparude-moartea-boxelor/
http://lavinia17.blogspot.com/2011/12/clasament-2011.html