12/28/11

Every end is a new beginning.

Cred că fiecare persoană se gândeşte în ultimele zile dintr-un an la ce a învăţat, pe cine şi ce a pierdut, dar şi ce a câştigat pe parcurs, totul pentru a se înţelege mai bine pe sine.

Reevaluarea de sine...îmi place expresia, cred că ar trebui să o folosesc mai des...

2011 a fost anul extremelor. Cred că l-aş putea defini drept cel mai intens an, deoarece trecerile de la agonie la extaz şi invers au fost dese, bruşte şi se pare, inevitabile.

Prima jumătate a anului a fost destul de bizară, fiind asezonată cu promisiuni, regrete, despărţiri, falsitate şi ... trezire la realitate...aceea pe o confrunţi singur, fără putere şi încredere în ceva mai bun. A trebuit să învăţ pe toate planurile o anume lecţie: cea a renunţării şi apoi a iertării, doar pentru a reuşi să-mi îndrept paşii către zări mai luminoase. Am înţeles că omul este o fiinţă complicată şi nesigură, perfidă şi nerecunoscătoare şi astfel, am încheiat capitole, fără drept de apel a celor care au făcut parte din ele. Trăiesc cel puţin cu certitudinea că aceia care nu mai fac parte din viaţa mea, nu m-au meritat, deci nu aş avea ce să regret.

O dată cu luna iulie, viaţa a început să mi se preschimbe, lucru continuat în prezent printr-un amestec ameţitor de sunete, arome şi nuanţe din ce în ce mai complexe.

Festivalul B`estfest, apoi plecarea la Mamaia pentru Ursus Evolution au fost momente ce mi-au venit în ajutor, cunoscând astfel oameni interesanţi de la care am avut ce să învăţ. Finalul lui septembrie a venit cu acel concert Urma de o valoare inestimabilă, textul de atunci convingându-l pe Radu să îmi ofere şansa de a scrie pentru WeRock.ro, proiectul la care ţin mult şi pe care nu l-aş abandona la nicio adiere de vânt. Cred că bucuria cea mai mare sau lucrul ce mi-a dat putere a venit din partea solistului Mani când am aflat că rândurile acelea i-au plăcut.

Ultimele trei luni din an au fost cele mai frumoase, clare, plăcute, pentru că şansa mi-a surâs şi am reuşit să am inspiraţie şi să mă bucur că am ocazia de a sta de vorbă cu artişti dragi. Intimidată la început de măreţia unora, am realizat că temerile mele nu îşi au rostul şi am pornit cu emoţiile constructive la drum. Sunt norocoasă că am păşit în universul Radio Guerrilla, că am trăit magia concertelor de GuerriLIVE sau a celor din Garajul Europa FM şi am primit sfaturi de la oameni speciali pe care îi simt alături. Mulţumirile au fost şi vor fi mereu adresate lor...tuturor celor care m-au intimidat sau apreciat, criticat sau plăcut.

Cred că începutul unui an înseamnă curăţenie generală prin toate sertarele subconştientului şi mai ales în colţurile sufletului, acelea unde este mai greu de ajuns pentru că este dureros. Şansa mea a fost că am reuşit constant să transform durerea în creaţie şi să mă reinventez o dată cu trecerea zilelor şi a oamenilor prin viaţă. Am reînvăţat să fiu sinceră şi să spun nu. Am crescut sufleteşte pentru că mi-am fixat ţinte şi mai înalte pe care ştiu că le voi depăşi prin perseverenţă şi ... iubire...acel sentiment în lipsa căruia mi-ar fi imposibil să mai respir. Iubirea înseamnă acum apreciere faţă de propria persoană pentru a reuşi apoi să o dau mai departe. Am înţeles că nu trebuie să îmi pun frână sentimentelor, ci doar să le las să plutească şi să curgă neîncetat, nesecat, nealterat şi nepermis de mult. Am învăţat să citesc în ochii oamenilor, să le ghicesc răspunsurile şi să îi provoc să-mi destăinuie alte faţete ale personalităţii lor. La jocul acesta mai am de lucrat, a început o dată cu luna noiembrie, o lună pe cât de aglomerată, pe atât de incitantă şi perfectă prin imperfecţiunile ei...

Am reînţeles că este vital să fiu propriul meu psiholog care să ofere pe rând tratamente pentru trădare, remuşcare, depresie, anxietate şi deziluzie. Am conştientizat cât de bine este să nu ai aşteptări de la oameni pentru a evita promisiunile şi angajamentele nerespectate. Am devenit mai consecventă şi voi continua să scriu părţi din viaţa mea în orice text, fără artificii de exprimare sau minciuni expuse printre rânduri. Voi scrie adevărul subiectiv, încercând să depăşesc diferiţi maeştrii sau artizani ai vorbelor cu diplomă, pe care nici ei nu le cred. Tot ce îmi doresc este să las ceva în urmă de care să fiu mândră.

Cuvintele le voi mânui pasional, cu drag şi cu promisiunea de a nu dezamăgi pe cei care au crezut sincer în mine. Se anunţă un 2012 sculptat în cel mai frumos mod posibil cu ambiţie şi credinţă...un an al plăcerii de a fi în viaţă, un an în care muzica bună îmi va fi din nou cel mai bun prieten şi un an în care nu voi avea voie să mă las întristată sau abătută din acest nou început de drum.