8/17/11

Emoţii

Adeseori, in viata traim ani intregi fara sa ni se intample ceva spectaculos sau cel putin notabil. Ne desfasuram viata din inertie, iar orele fara valoare trec pe langa noi, fara sa ne dorim sa le dam importanta.

Insa, cu putin noroc, inspiratie si incredere in ceva mai bun / suprem, reusim sa ajungem sa traim la intensitate maxima momente cheie care ne vor schimba existenta.
Eu am avut ocazia sa traiesc in 2 zile cum altii poate nici nu traiesc in 2 ani. Am trait bucuria de a fi la mare si mai ales sa fac parte din Evolutia Muzicii Romanesti...
Am ajuns cu greu la locatie din pricina traficului intens si mi se parea ca tot Bucurestiul plecase catre statiunile de la malul marii vineri dimineata. La ora 13:15 paseam in Mamaia, langa plaja Fratelli, acolo unde era amplasata scena.
Parea un vis si la o privire mai atenta, i-am observat pe cei de la Parazitii, Bitza si MarkOne1 la scena pentru soundcheck.

Cateva ore m-am odihnit pe plaja, am privit cerul si am zambit pentru ca stiam ce vreme frumoasa se anunta. Cand ceasul a aratat 16:30, m-am indreptat spre cortul VIP unde am primit indicatii si am invatat care este secretul in a obtine un pahar de bere cu putina spuma :)
Emotiile mele au crescut in intensitate din clipa cand am pasit in acel loc, ce treptat imi devenea din ce in ce mai drag.
Cum era de asteptat, fericirea s-a accentuat cand i-am revazut pe cei de la Suie Paparude...a servi asemenea genii mi se pare o ocazie speciala si unica in viata, in ciuda modestiei ce ii caracterizeaza. Imediat dupa concert aveau sa plece in Delta la festivalul de film "Anonimul" si in ciuda oboselii, am citit bucuria in ochii lor de a merge si a incanta alti oameni. Momentul lor a fost perfect, desi stiam la ce piese sa ma astept si la ce reactie a publicului. Am avut ocazia acum sa fac o poza cu Bean, sa vorbim putin de copilul sau si sa imi dau seama cat de talentat este din moment ce imbina diferite proiecte muzicale fara gres.

Concertul Parazitii a fost unic, iar momentul cu Bitza a fost o surpriza placuta, mai ales din prisma pieselor cantate: "Vicii" si "Vorbeste vinul." Fericirea mea se citea pe fata si zambeam oricui din simplul fapt ca ma aflam acolo, intr-un mediu atat de drag.
Cei de la Iris au incantat audienta cu rock-ul lor sacru, desi multi au considerat fortata alaturarea cu Puya pentru piesa "American Dream"...in opinia mea, a contat interpretarea excelenta, dar si mesajul ce se desprindea.

Dupa 3 ore de somn, la 7 dimineata am plecat singura spre plaja si m-am simtit libera cu adevarat...mare, valuri, nisip fin, rasete de copii alaturi, scoici perfecte, liniste si...mirosul acela..al fericirii adevarate. M-am plimbat in aceea zi pe aproape toata plaja din Mamaia si bucuria m-a impiedicat sa imi exprim dezgustul fata de muzica din statiune si genul de persoane care frecventeaza locatia. Nimic nu m-a intristat, pana la un moment dat...


La ora stabilita, ma gaseam la cort, iar in scurt timp cei de la R.O.A. au urcat pe scena pentru un act artistic fabulos..ca de fiecare data.
De dorit pentru mine au lasat momentele sustinute de Dragos Nichifor si Laurentiu Mocanu, dupa numele din buletin, cunoscuti drept Grasu XXL si Guess Who. Publicul a fost incantat, insa nu stiam daca trebuie sa fiu fericita ca in muzica lor se regasesc linii melodice ale unor piese straine peste care sunt suprapuse versuri, destul de ridicole in mare parte. Usor imi aduceam aminte de concertul magnific Parazitii din prima zi si de finalul clipului la " We don`t give a fuck"... Cred ca atunci tristetea era evidenta, insa m-am luminat la vederea celor de la The Mono Jacks si Cargo. Primii au fost surpriza evenimentului, deoarece la B`ESTFEST nu am apucat sa ii vad, asadar recomand piesele :

"We`re all getting older"
"Let it burn"
"When I was gone"
"Maria"
"Push the pedal"
"Come back girl"

Cargo...momentul acesta m-a ravasit, iar emotiile nu le-am mai tinut in frau la "Daca ploaia..." Au fost rechemati pe scena si parea atat de ireal tot acel schimb de energie dintre membrii si public. A fost pura magie, un vis ideal din care nu vroiam sa ma mai trezesc si la care ma voi gandi in clipele dificile.




Mi-a parut extrem de rau cand concertul s-a terminat, insa au mai ramas la cort pentru un afterparty, unde mi se parea ireal ca muzica aleasa este cea pe care o ascult si eu home: Depeche Mode ( I feel you), INXS (By my side), Coldplay, Lenny Kravitz, Franz Zappa...
E de la sine inteles ca nu as mai fi plecat si imi aduc aminte cu drag atunci cand Bogdan Şerban m-a intrebat daca nu am obosit si nu am nevoie de nimic...sincer i-am spus ca fericirea mea este aproape de ei, iar muzica buna imi serveste drept hrana.

Marea...noaptea...aer pur, al fericirii, plin de emotie. Trebuia sa-mi ascult sufletul si sa raman...in special, pentru a vedea rasaritul in Vama. Cu aceasta doza de regret, am parasit locul drag, insa stiu ca ce am trait acolo imi va ramane mereu in suflet si nimeni nu imi va lua.

Stiu...sunt o norocoasa pentru ca am intalnit artisti dragi, oameni frumosi si atat de speciali, precum organizatorii, fotografii...si le multumesc mult pentru tot.

Acum, imi ramane sa visez la momentul cand poate voi avea din nou sansa sa fiu aproape de ei...Until then, imi creionez in minte rasaritul Soarelui din apa marii, pana cand il voi trai in realitate...iar, atunci cu siguranta ca voi incerca sa opresc timpul...din nou.