12/28/10

Franturi

M-a sunat acum cateva zile si m-a rugat sa vin la ea. Vocea ii tremura si am inteles ca s-a intamplat ceva grav. Am ajuns si usa era deschisa. Am intrat si am vazut-o stand pe jos, uitandu-se in gol. Am strigat-o si atunci m-a privit, spunandu-mi: " Invata-ma sa uit, poti ?" Plangea si printre lacrimi, mi-a povestit gama de senzatii traita in aceste zile, deoarece avea nevoie doar sa fie ascultata de cineva.
"- Stii cum e sa traiesti, dar sa nu stii de ce ? Nu stiu incotro ma indrept, spre cine si ce. Traiesc din inertie, fara un scop clar. Singuratatea este o boala, dar nu poti sa stii ca pentru ca tu mereu ai fost fericita, iubesti si esti iubita. Dar eu ? A trebuit mereu sa am grija cu sentimentele, sa le tin sub control, sa judec daca e bine ce simt si acum constat ca nu mai am niciun fel de sentiment. In urma cu o saptamana, ti-as fi spus ca m-am imbolnavit de dor, insa acum simt doar o crunta apasare, alaturi de nepasarea fata de tot ce inseamna viata. Gandul mortii este din ce in ce mai prezent si ma sperie faptul ca as putea sa mor si sa nu las nimic in urma mea. Nimanui nu-i pasa, terminarea vietii mele ar fi o simpla veste. Zi-mi tu ce am realizat pana acum. Am ratat fiecare ocazie pentru a fi fericita, iar momentele in care am zambit cu adevarat au fost asa putine, incat mi le amintesc pe loc.Am visat poate prea mult si acum vad si ma izbesc de realitate. Si cu toate ca am visat, am fost mereu constienta si trista.
Acum pot spune ca doar oamenii prosti pot fi fericiti, pentru ca ei nu au probleme existentiale si nu se gandesc decat la momentul prezent. Ii invidiez, sunt niste norocosi, chiar si stupizi cum sunt. Dar mai stiu ceva...nimic in lumea de azi nu poate tine la nesfarsit."

S-a ridicat de jos si mi-a aratat colectia ei impresionanta de muzica, Mi-a spus ca acesta este cel mai de pret bun al ei si ca ar regreta sa ii fie aruncat dupa moarte. Am asigurat-o ca nimeni nu ar face asta si am rugat-o sa nu se mai gandeasca la un moment atat de indepartat.
"- E greu sa te trezesti noaptea si sa te intrebi ce ar fi fost daca...? Viata inseamna alegere, iar eu am ales nefericirea." Se linistise, pusese Chopin in surdina si mi-a aratat una din cartile de pe noptiera. Vazand titlul, mi-am adus aminte ca am citit-o si i-am marturisit ca Dorian Gray a sfarsit prost.
"- Ehh, cui ii pasa ? Toti murim cumva. Important e cum traim, iar viata lui ma inspira pentru a nu ajunge ca el."
Mi-a aratat pasajul preferat din carte: " Suntem pedepsiti pentru renuntarile noastre. Fiecare impuls pe care ne straduim sa-l inabusim, ne otraveste. Nu mai ramane nimic decat amintirea unei placeri sau luxul unui regret..."
" - Asta e lectia ce nu am reusit sa o invat, dar pentru toate e un timp ales. Cum este un timp pentru razboi si altul de pace, asa este unul si pentru amintire si altul pentru uitare. Ce fericita as fi sa se poata aplica chirurgia morala din cartea lui Papini, sa se poate opera pe suflet... dar asta este deja alta discutie."

M-am bucurat sa o vad zambind si mi-a promis ca isi va reveni. Am plecat din casa ei si pe drum, mi-am amintit ca ea a zambit din suflet doar de cateva ori. Oare acum zambise din nou de complezenta? E greu de spus, dar as vrea sa cred ca a fost un zambet adevarat. Nimeni nu o poate ajuta, decat ea poate sa iasa din ceata gri ce a cuprins-o. Doar ea...