9/11/17

Doar respira. Acum.


"O experienta nu este incheiată decat dupa ce a fost scrisa."


Respira. Incep sa imi spun asta, de teama ca as putea uita. Deocamdata este totul mecanic, decorul e doar interfata unui cumul de emotii incoerente.

Luciul apei si spuma acesteia. Un sfert de ora inainte de ora 8 dimineata. Pustietate. Frig. Port fusta cu gandul la caldura de peste zi. Imi ascund tremuratul interior dupa esarfa mea draga. Soarele iesise de putin timp si caut locul perfect pentru a ma incalzi. In fata foisorului de lemn se face curatenie. Un peste maricel sta in fata cosului de gunoi. Primul. Ma sprijin de una din salcii si inchid ochii.
"Burning Pictures" imi redevine soundtrack. Mi-e frica si dor. Sansele sa nu apara se acutizeaza si zambesc. O sa ma gaseasca plansa si pierduta. Deschid ochii. Pestele mort pluteste deasupra apei. Aruncat in sila.
Malul lacului e plin de pesti micuti. Initial imi spun ca sunt toti morti si privesc din nou aleea. Pentru doamna de la curatenie par o fata trista anosta, dupa ce se mai invarte prin micul perimetru, pleaca. Mereu mi-a placut sa imi pierd privirea spre linia orizontului si sa ignor orice s-ar intampla in jur. Incerc si acum.

Incep sa ma incalzesc si observ in fata mea un mic miracol. Pestele din dreptul meu respira. Branhiile se dilata usor, incercand sa capteze inca un strop de sansa. Ma apropii de mal. Ii vad burta umflata, imi trece prin gand ideea ca in privinta lor nu se poate opera, taietura este ireversibila, nu poate duce la renastere si sansa noua. Felicitari veterinarilor, imi spun privind spasmele lui. Il prind de coada si obtin o zbatere. Ma priveste, ii adresez ceva si il arunc rapid in apa. Pluteste. Cu ultimele forte, branhiile se misca usor si ma intreb de ce. Sa fii o entitate mai mult moarta decat vie si totusi sa lupti pentru farame de timp, sa nu abandonezi o lupta pierduta, sa nu te adancesti de la primul semn in neant si negare. Stiu, e o vietate care traieste prin prisma reflexelor, dar oare nu de ele am si eu nevoie? Mi l-as dori pe cel care cicatrizeaza sfasieri de suflet si plaseaza uitarea alaturi de nepasare in spatiile cusute.

Probabil asist la pescuitul sportiv de dimineata, pescari cretini care prind vietati si le lasa sa moara in lipsa mediului vital, pe un mal de beton. Ce satisfactie au unii in a privi cum se desira viata...
25 de minute trecute. Am privit moartea in ochii sticlosi si i-am zambit la randu-mi. Fara lacrimi, m-am indepartat de cadavrul unui iubiri neavute si neintelese. Am mirosit-o si anihilat-o apoi, impunandu-mi ca nu voi lasa sa ma distruga. Nu moartea, nu deziluzia, nu mitocania, nu falsitatea, nu minciuna. Nu toate astea la un loc.

Am inteles ce a vrut sa imi spuna natura intr-o dimineata de luni. Nu imi permit sa uit. Doi ochi ma vor privi mereu din fundul prapastiei daca nu voi onora traversarea lor in cealalta dimensiune. Ma vor urmari daca nu voi invata sa ma desprind de negativul din viata mea, de oamenii ei mici si fricosi, de pacatele lor, de a dori sa salvez pe altii inaintea mea.

Da, respira, bucura-te. Meriti iubirea care raspunde prezent in clipele critice. Invata sa o antrenezi pe a ta. For all the "rainy" days.

"I gave my breath to the song
To the song, wasn't mine
Neither of ship nor of sea
Neither of glass nor of wine
Leaving this ghost of a road
I'm climbing hand over hand
Toward that pinprick of light
Toward the seed that God sowed..."