6/3/17

Middle of the game

Se spune ca in mijlocul jocului nu mai poti schimba regulile. Lucru perfect adevarat in sport, dar oare si in viata?
Dupa prea mult timp petrecut intre spatii goale, dezumanizate si reci, am ales sa am cateva zile de concediu in camera mea, la soare. Cat mi-a lipsit. Senzatia de a fi gol si caldura naturala care sa iti invaluie corpul si sa iti redea putere, sa fii doar tu cu multele, infinitele ganduri.

Iubesc clipele de liniste, meditatia, aleg sa ajung in orice scenariu imi doresc si sa las fricile de-o parte. Acum, in sfarsit. Temerilor de a ma arunca valurilor, necunoscutului, inceputului la munca si in iubire, in bratele omului care m-ar ierta si mi-ar reseta pulsul, in orice loc s-ar afla. Stiu ca exista un dar, simt ceva mai presus. Speranta mea, dublata de privirea si atingerea lui... coordonatele care imi ofera atat de multe doar imaginandu-mi ca le voi simti din nou. Asa ca, pe o perioada nedeterminata, las fricile sa se joace puzzle fara mine, doar ele mi-au paralizat simturile si hranit toate temerile, m-au readus in stadiul de persoana trista, fara sperante.

Solitudinea te invata din nou si din nou ca nu trebuie sa astepti salvarea din alte parti, ci de la tine. Din iubirea de sine. Tare greu lucru, dar care prinde contur daca il hranesti si stimulezi. Am muzica, scrisul, parcela mea de lume si viata din care ma resetez acum, capatand un pic de culoare si noi sensuri.

Trecutul e mult in spate, nu il mai hranesc si nu ii mai dau voie sa influenteze viitorul. Dar...stiu, voi afla, din nou, cum unele lectii revin in viata noastra pentru a nu mai repeta la nesfarsit greselile acelea. Nici nu imi place sa le privesc ca pe erori, le percep astfel doar din pricina suferintei cu care vin ambalate. Frumos, gentil, creativ, deci addictive

M-am dat jos din carusel, pentru o clipa extinsa, cateva zile si nopti, vremea necesara pentru a porni spre un nou drum.
Rascruce. Extreme. Cele doua cuvinte care ma cunosc atat de bine si care azi, dupa multiplele agonii si tristeti, au capatat sensul mult dorit. Inceput curat, liber, fearless. Nu am alta optiune, este singura de care ma agat si o respect. Imi las viata sa ma recuprinda, imi reascult spiritul si organismul, imi iau cu mine instinctul si bucuria de a trai. Ma vindec, invat si candva privirea mea il va repera. Voi zambi, ma va gasi intreaga si nu voi lasa nicio farama de trecut sau viitor incert sa il atinga.

Come to me.

5/18/17

Roads

Chris Cornell s-a sinucis. Dupa ce afli ca unul dintre cei care a fost acolo a ales sa plece, in cel mai egoist mod cu putinta, te cuprinde si mai tare valul de revolta urmat de unul de acceptare. Avea tot si totusi...suferea. Poate nimeni nu a vazut sau nu conteaza suficient agonia unui suflet pentru altele. Nu reusesc sa cuantific acum ce inseamna 'Promise' sau 'Burden In My Hand' in viata mea. Asa ca, iti multumesc, oriunde ai fi.

Imi aduc aminte de el, de omul meu. M-am trezit dimineata si resimteam cosmarul de dupa. Dar nu ma pot intoarce. Sunt atatea idei si emotii, dar stiu ca iti trebuie demnitatea de a iesi din o relatie nociva. Nu poti fi sacul de box al nimanui. Cei slabi si fara credinta isi pun streangul de gat, se arunca la pamant si raman acolo cum spunea Iorga, iar cei neinfricati lupta cu ei si stiu sa isi demonstreze zilnic ca nu pot pierde lupta. Cu ei. Trebuie sa discerni oamenii luminosi de psihopati. Iar eu i-am ales mereu pe cei mai damaged sperand in vindecarea lor, uitand ca ea poate fi platita cu distructia mea.

Joc sah cu suferinta. Ma ameteste si ma prinde zilnic in dubii. Imi impun ca sunt bine, pe drumul care duce la desavarsire, stiu ca ma voi regasi si voi ajunge acasa. La ei.
Si iubirea... Ma tot intreb unde pleaca si de ce lasam alte entitati sa ne transforme personalitati si sentimente. Revin la Osho si mai dau un replay piesei cu Slash si Chris. Imi plac unele intoarceri in timp. And I won't promise you not a thing this time. Only to myself.